Ultima halta in paradis (2002) Regia: Alexandru Tocilescu Imagine: Cristian Nicolau Cu: Florin Piersic, Florina Cercel, Luminita Rosu, Oana Tatu
O aducere a mitului lui Don Juan pe cheiul Dâmboviţei, unde acesta ia numele lui Mitică şi câte ceva din obiceiurile locului, iar personajul neaoş, legendar şi el, are o frumoasă deschidere filozofică. E metafora unui sfârşit obosit, fiindcă Mitica trăieşte aici amintirea gloriei sale, dar şi a unui alt început, prin transferarea cu stoicism a experienţelor sale unui viitor posibil discipol. Acest Sganarel original, care-l însoţeşte aici pe Don Juan-Mitică, e un Ionel oarecare, dornic să deprindă tehnica de cuceritor a maestrului şi ceva din reţeta succeselor lui. Ritualul iniţierii în dragoste devine astfel o emoţionantă lecţie despre şi pentru viaţă, pe care bătrânul i-o transmite tânărului odată cu neobişnuita sa energie vitală". (Doina Papp)
Adaptare TV dupa o piesa de Valentin Nicolau.
"Am citit textul lui Valentin Nicolau în volum şi mi s-a părut că e foarte bine scris. Mi-a amintit pe alocuri de vioiciunea şi farmecul teatrului lui Tudor Popescu. Sunt personaje vii, pitoreşti, care aduc viaţa pe scenă. De aceea am solicitat şi interpreţilor, şi echipei de televiziune să punem accentul pe adevăr şi firesc, pe viaţa surprinsă aproape ca într-un documentar. Am lăsat larg deschisă poarta spre improvizaţii, tocmai de dragul firescului, ca să evităm premeditarea, lucrul contrafăcut.
"Pot spune că, paradoxal, tocmai contrastul dintre Florin Piersic si George Ivascu este acela care generează o armonie de tip special, aş zice chiar spectaculoasă. Să le vezi feţele, una lîngă alta, e ucigător!"